Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Incredibil: Droguri de un miliard de dolari pe nava deținută de banca americană „JPMorgan”

O navă care îi aparține celei mai mari bănci americane, JPMorgan, a fost confiscată de procurori după ce la bordul ei a fost găsită cocaină de 1 miliard de dolari.
Sputnik

BRUXELLES, 13 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Procurorii federali din Philadelphia, SUA, au confiscat o navă de containere operată de Mediterranean Shipping, la câteva săptămâni după ce autorităţile vamale au descoperit la bordul navei 20 de tone de cocaină, în valoare de 1 miliard de dolari, scrie Business Insider.

Plahotniuc și Țuțu, cercetați penal în Rusia pentru contrabandă și trafic de droguri

Este una dintre cele mai mari capturi din istoria Americii, iar faptul că nava este deţinută de clienţi într-un portofoliu gestionat de JPMorgan Asset Management nu face decât să sporească scandalul.

„Captura unei nave de această dimensiune este complicată şi fără precedent – dar este potrivit în contextul în care circumstanţele sunt fără precedent. Am găsit aproape 20 de tone de cocaină ascunse pe această navă”, spune Procurorul american William McSwain.

Ca urmare a capturii, câţiva membri ai echipajului au fost arestaţi, iar investigaţia este în curs.

Nava a navigat sub steagul Liberiei şi înainte de a ajunge în Philadelphia a călătorit prin Bahamas şi prin mai multe ţări din America de Sud, potrivit sistemului de tracking.