Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Premierul moldovean intenționează să abordeze la Kiev problema râului Nistru

Șefa Cabinetului de Miniștri intenționează să-și exprime îngrijorarea în legătură cu intenția Kievului de a construi cascada de hidrocentrale pe Nistru.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 iun – Sputnik. În cadrul vizitei întreprinse la Kiev, premierul moldovean Maia Sandu intenționează să discute cu autoritățile ucrainene proiectul construcției unei cascade din șase hidrocentrale pe râul Nistru.

Fiind întrebată despre acest lucru de reporterul Sputnik Moldova, după ședința de miercuri a Guvernului, Maia Sandu a răspuns că are pe agenda sa această chestiune și va exprima îngrijorarea țării în acest sens.

”Totodată, în Ucraina vor avea loc în curând alegeri anticipate în Rada Supremă (stabilite pentru data de 21 iulie – n. red.), astfel încât va trebui ulterior să revenim la această chestiune împreună cu noua guvernare”, a precizat Sandu.

Joi, 11 iulie, Maia Sandu va întreprinde o vizită la Kiev unde are stabilite întrevederi cu președintele țării Vladimir Zelenski și cu premierul Vladimir Groisman. Totodată, premierul moldovean va participa la întâlnirea cu comunitatea de experți și Consiliul Suprem de Securitate al Ucrainei.

Ce se va întâmpla cu Moldova când Nistru va rămâne fără apă

În anul 2016, Kievul a adoptat un program de dezvoltate a hidroenergeticii până în anul 2026 care prevede construirea a șase hidrocentrale noi pe Nistru. Această decizie a îngrijorat și mai mult Republica Moldova. Inițial, împotriva acestui proiect au protestat reprezentanții organizațiilor ecologiste neguvernamentale. Îngrijorarea Chișinăului este explicabilă: râul Nistru este una dintre principalele surse de apă ale țării, de unde se alimentează cu apă Capitala și alte localități. Exploatarea incorectă a hidrocentralelor ar putea duce la consecințe nedorite.

În momentul de față, Kievul a sistat toate lucrările în acest sens, însă punctul pe „i” așa și nu a fost pus. Nimeni nu a auzit să fi fost făcută vreo declarație din partea vecinilor privind renunțarea definitivă la acest proiect. Moldova continuă să se afle într-o situație tensionată deoarece o astfel de construcție nu doar că va afecta râul Nistru, ci îl va distruge. Ecologiștii menționează că, dacă se va întâmpla ceva cu Nistrul, situația poate deveni catastrofală, dat fiind faptul că Moldova nu are o alternativă pentru alimentarea cu apă potabilă.