Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Simonian, despre refuzul Londrei de a acredita Sputnik și RT

MAE al Marii Britanii nu a fost în stare să aducă nici un exemplu de dezinformare din partea Sputnik și RT.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 iul – Sputnik. Redactorul-șef al AIP „Rossia segodnia” și al postului de televiziune RT, Margarita Simonian, a comentat declarația MAE al Marii Britanii de a refuza acreditarea RT și a agenției Sputnik pentru participarea la conferința privind libertatea mass-media, din cauza, chipurile, „difuzării de dezinformări”, fără a aduce vreun exemplu.

​Recent, autoritățile britanice au refuzat să acrediteze postul de televiziune RT și agenția Sputnik la conferința internațională pentru libertatea presei.

„MAE al Marii Britanii, despre motivul pentru care nu am fost admiși să participăm la conferința privind libertatea cuvântului desfășurată la Londra: „Noi nu am acreditat RT și Sputnik pentru rolul lor activ în difuzarea de dezinformări”. Desigur, ei așa și nu au prezentat nici un exemplu de astfel de dezinformare”, a scris Simonian pe rețelele de socializare.

Aceasta a menționat că, în același timp, ne putem aminti cum MAE al Marii Britanii a „șters rușinat postarea despre originea rusească a substanței cu care au fost intoxicați Skripalii”.

Situația privind mass-mediile ruse în Occident devine în ultimii ani tot mai complicată. În noiembrie 2016 Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care se vorbea despre necesitatea contracarării mijloacelor de informare ruse, menționând, totodată, în document că Sputnik și RT prezintă principalele pericole. Un șir de politicieni occidentali, inclusiv senatori și congresmeni americani, precum și președintele Franței, au acuzat Sputnik și RT de implicare în alegerile prezidențiale din SUA și Franța, însă nu au prezentat nici un fel de probe. Reprezentanții oficiali ai Rusiei au calificat aceste declarații drept vorbe goale.