CHIȘINĂU, 4 iul – Sputnik. În cel mai scurt timp omenirea ar putea fi afectată de o nouă criză economică globală, legată de evenimentele din SUA, susține Oleg Matveicev, politolog, profesor la Școala Superioară de Economie.
„Fără îndoială, la ora actuală riscurile izbucnirii unei crize economice globale cresc. De fiecare dată când se desfășoară alegerile prezidențiale în SUA - care reprezintă cea mai puternică economie din lume, cu 25% din PIB, fie chiar și fictiv, și cu 15% din industria mondială – apar turbulențe serioase”, a spus economistul.
Acesta a menționat un șir de evenimente care, în opinia sa, sunt o dovadă că se apropie o epocă a instabilității financiare.
„Vreau să menționez că înainte de alegerile americane apare în toată lumea nu doar o instabilitate economică, ci și instabilitatea politică. Au început războaiele economice. În primul rând, acestea au fost declanșate de SUA și China; au loc ciocniri economice cu India; totodată, este vorba de sancțiunile împotriva Rusiei și de pericolul ce planează asupra Uniunii Europene”, a specificat Metveicev.
Economistul nu exclude faptul că pe parcursul unui an omenirea se va confrunta cu probleme economice grave.
„Este destul de mare probabilitatea că, fie în toamna acestui an, fie în anul 2020, va izbucni o criză serioasă comparabilă ca amploare cu criza din anul 2008”, a conchis interlocutorul.
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram