Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Iată când vor fi învestiți în funcție judecătorii Curții Constituționale

După ce judecătorii de la CCM și-au dat demisia, Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii au demarat concursurile pentru selectarea noilor magistrați.
Sputnik
Iată când vor fi învestiți în funcție judecătorii Curții Constituționale

Clasa politică, dar și societatea așteaptă să vadă cine voi fi noii magistrați care vor conduce CCM, dar și când aceștia vor fi numiți. Deputatul socialist Grigore Novac a declarat în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova că instituțiile responsabile de desemnarea candidaților pentru funcția de judecători la Curtea Constituțională vor încerca să-și desemneze reprezentanții în cel mai scurt timp, adică până la sfârșitul acestei luni.

”Fiecare instituție trebuie să selecteze câte doi candidați. Până la sfârșitul acestei luni vom face tot posibilul să avem o Curte Constituțională funcțională”, spune Novac.  

Amintim că pe 20 iunie Mihai Poalelungi a demisionat din funcțiile de președinte și judecător al Curții Constituționale. La câteva zile și-au depus mandatul și ceilalți cinci magistrați. În aceste condiții, plenul Curții l-a abilitat pe Veaceslav Zaporojan să exercite atribuțiile administrative ale președintelui instituției până la alegerea noului șef.

Menționăm că experții Comisiei de la Veneția au constatat că decizia de dizolvare a Parlamentului, luată de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, n-a avut niciun temei legal. Judecătorii acesteia au ignorat Legea Supremă și au calculat greșit termenul de trei luni după care poate fi dizolvat Parlamentul. Potrivit Comisiei de la Veneția, judecătorii Curții Constituționale și-au încălcat propriile proceduri.

Autor: Tatiana Cebotari