Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată - Ce spune Ala Nemerenco

Decizia cu privire la indemnizația unică la nașterea copilului a fost anunțată de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 iul – Sputnik. Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată cu 1608 lei și va constitui 7911 lei.

Majorarea de 1608 lei va fi acordată în schimbul cutiei primite de părinți la nașterea copilului în cadrul campaniei guvernamentale „O nouă viață”.

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă: Schimbări importante

”Această majorare reprezintă valoarea cutiei cu bunuri. Am decis să facem acest lucru pentru că ne-a impus situația, iar mămicile nu trebuie să sufere și pentru că credem că mămicile ar putea folosi această sumă pentru a cumpăra acele lucruri pe care le vor considera necesare. Fiecare familie are dreptul să decidă ce este mai bine pentru copilul lor și care sunt nevoile lor urgente, în loc să asigurăm cu profit niște companii”, a declarat Ala Nemerenco.

Ministrul a mai menționat că responsabilii vor evalua părerea mamelor pentru a afla dacă acestea preferă să primească la naștere „cutia cu bunuri” sau „valoarea ei nominală”.

Campania „O nouă viață” a fost lansată în 2018. În cadrul acesteia, au fost acordate aproximativ 14 mii de cutii, achiziționate în urma unei licitații desfășurate în anul 2018.

Pentru a continua oferirea cutiilor și după 1 iunie 2019, a fost necesară o nouă licitație, care a eșuat.