Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Parlamentul introduce răspunderea penală pentru refuzul de a prezenta informații CSS

Refuzul de a furniza informațiile solicitate de Consiliul Suprem de Securitate (CSS) i-ar putea costa scump pe unii funcționari. Vezi ce modificări a votat Parlamentul la Legea cu privire la securitatea statului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 iun – Sputnik. Instituțiile statului vor fi obligate să prezinte Consiliului Suprem de Securitate (CSS) toate informațiile solicitate din domeniul securității naționale, apărării și ordinii publice, inclusiv a celor care constituie secrete de stat, comercial sau bancar. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, în prima lectură, de deputații din coaliția PSRM-ACUM. Inițiativa vine cu amendamente la Legea cu privire la securitatea statului și în special la capitolul ce ține de activitatea Consiliului Suprem de Securitate.

Deputatul socialist, Grigore Novac, unul dintre autorii proiectului, a declarat pentru Sputnik Moldova că prin acest proiect se încearcă responsabilizarea statului în raport cu CSS.

”Anterior s-a constatat o practică vicioasă, când solicitările CSS erau ignorate și nu erau furnizate informațiile cerute. Noi propunem amendarea legii, astfel încât să apară obligativitatea de a furniza aceste informații CSS”, a declarat socialistul.

Deputatul susține că, potrivit amendamentelor care se propun, refuzul de a furniza datele solicitate de CSS, se va solda cu pedepse de ordin administrativ și penal.

Documentul urmează să fie votat în lectură finală și va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.