Sărbătoarea are drept scop valorificarea costumului autentic popular, cunoașterea pieselor componente ale costumului și ale simbolurilor acestuia, precum și promovarea tehnicilor de confecționare a costumului popular pe plan național și internațional.
Organizatorii urmează să scoată în evidență particularitățile și frumusețea portului nostru popular și va fi descifrată semnificația simbolurilor cusute. Vizitatorii vor putea admira expozițiile meșterilor populari, vor participa la diverse ateliere de creație și vor avea parte de jocuri interactive.
Totodată, evenimentul va fi completat de un program artistic în care vor evolua colective și interpreți de muzică folclorică. Alături de alți artiști îndrăgiți, la sărbătoare va participa și interpreta de muzică populară Oxana Crăciun, îndrăgostită până peste cap de portul național.
"Îmbrăcam costumul național încă din copilărie pe când eram dansatoare în ansamblul "Izvoraș". De fiecare dată port ie cu mândrie atunci când interpretez o melodie pe scenă. Chiar și în viața cotidiană folosesc piese de port popular. Trebuie să valorificăm și să elogiem tradițiile și obiceiurile neamului nostru", a spus interpreta.
Accesul la eveniment va fi liber pentru toți vizitatorii.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș