Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cele mai importante declarații făcute de Igor Dodon și Dmitri Kozak - Video

Președintele Igor Dodon și vicepremierul rus Dmitri Kozak au susținut o conferință de presă comună: Iată care sunt cele mai importante declarații.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 iun - Sputnik. Președintele țării a enumerat câteva priorități care urmează a fi discutate cu partenerii din Federația Rusă.
Dodon a spus că este nevoie în primul rând de restabilirea relației la nivel de comisie interguvernamentală, având în vedere că ultima ședință a comisiei a avut loc în noiembrie 2016.

”Cred că sunt foarte multe chestiuni care urmează a fi discutate și cred că astăzi va începe o colaborare fructuoasă”, a declarat Dodon în cadrul unui briefing susținut împreună și reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, vicepremierul rus Dmitri Kozak.

O altă chestiune vizează prelungirea perioadei pentru exporturile fără taxe a mărfurilor în Federația Rusă și după data de 1 iulie.

”M-am adresat lui Dmitri Nikolaevici (Kozak) pentru ca partea rusă să examineze posibilitatea prelungirii acelor înțelegeri care expiră pe data de 1 iulie”, a declarat Dodon.

A treia chestiune vizează acordarea unor așa-zise permisuri pentru transportatorii de mărfuri agroalimentare în Rusia. Potrivit lui Dodon, termenele negociate anterior sunt pe cale de a expira. Totodată, urmează a fi discutată chestiunea privind majorarea numărului de întreprinderi care să poată exporta în Federația Rusă.

Un alt subiect anunțat de Dodon, la fel de important și care urmează a fi discutat cu partea rusă, ține de urgentarea procesului de negociere privind livrarea gazelor rusești pentru Republica Moldova.

”Cât mai curând trebuie să începem negocierile privind livrarea gazelor pentru Republica Moldova. Desigur, acest lucru depinde și de Ucraina, pentru că nu cunoaștem dacă tranzitul de gaze va trece sau nu prin Ucraina începând cu 1 ianuarie”, a declarat Dodon.

La rândul său, vicepremierul rus Dmitri Kozak i-a felicitat pe toți cetățenii moldoveni pentru soluționarea crizei politice pe cale pașnică.

”Aș vrea să-i mulțumesc și lui Igor Nicolaevici (Dodon) și reprezentanților Blocului ACUM pentru că au dat dovadă de bărbăție, înțelepciune și maturitate politică și au reușit să formeze o coaliție și să aleagă un guvern care trebuie să muncească în beneficiul întregii Moldove”, a declarat Kozak.

Totodată Kozak a ținut să sublinieze că scopul vizitei sale în Republica Moldova este de a restabili relațiile de cooperare dintre Moldova și Rusia.

”Suntem interesați de îmbunătățirea relațiilor pe toate domeniile de interes comun”, a subliniat Kozak.

Totodată, Kozak a confirmat că autoritățile Federației Ruse examinează propunerile președintelui Dodon în privința prelungirii termenelor care vizează exportul mărfurilor fără taxe și și-a exprimat speranța că același lucru îl va auzi în cadrul discuției cu premierul Maia Sandu.

”Confirm că noi examinăm propunerile lui Igor Nicolaevici (Dodon - n.r.) și sper că vom auzi astăzi și de la Guvern același lucru, în privința prelungirii livrării produselor agricole în Rusia. Este extrem de important să fie înlăturate toate barierele care există. S-au adunat foarte multe probleme în perioada în care aceste relații au fost înghețate”, a declarat Kozak.

 Precizăm că reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare comerciale și economice cu Republica Moldova, vicepremierul rus Dmitri Kozak, se află în Moldova cu o vizită de lucru.
Dmitri Kozak a venit iarăși în Moldova: Iată motivul - Foto / Video

Acesta a fost întâmpinat pe aeroport de vicepremierul pentru Reintegrare Vasile Șova și ambasadorul Federației Ruse în Moldova, Oleg Vasnețov.

Vicepremierul rus o întrevedere cu premierul Maia Sandu și cu membrii Cabinetului de Miniștri. Șeful Guvernului a anunțat anterior că va discuta cu vicepremierul rus, ”în primul rând, despre colaborarea economică și comercială” dintre Republica Moldova și Federația Rusă.