Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Judecătorii Curții Constituționale trebuie să fie lipsiți de imunitate

Ce răspundere trebuie să poarte judecătorii Curții Constituționale (CC) în cazul depășirii atribuțiilor? Fostul președinte al CC Dumitru Pulbere și-a expus opinia pe marginea acestui subiect în cadrul unei discuții la postul de radio Sputnik Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 iun – Sputnik. Parlamentul a format o comisie specială pentru investigarea circumstanțelor tentativei de organizare a loviturii de stat de către Partidul Democrat prin intermediul Curții Constituționale și Procuraturii Generale.

Reacția deputatului Litvinenco la demisia lui Poalelungi - detalii

Coaliția majoritară consideră că verdictele CC din 7 – 9 iunie care au contribuit la dizolvarea Parlamentului și nerecunoașterea guvernului nou-ales ar fi putut provoca tulburări în societate.

Potrivit fostului președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere, mai multe decizii ale CC adoptate nu doar în perioada „crizei de o săptămână”, ci și pe parcursul ultimilor zece ani, au provocat nu o singură dată nedumerirea experților în domeniul dreptului constituțional.

Pe acest subiect a fost organizată o conferință în cadrul căreia mai mulți academicieni, doctori în drept, constituționaliști au discutat despre posibilitatea de a-i impune pe judecătorii CC să revină la normele constituționale în cazul în care apare o asemenea necesitate. Experții au căzut de acord că pe 7 – 9 iunie Curtea Constituțională a încălcat nu doar actele juridice moldovenești, ci și cele internaționale, comițând un abuz.

„În cazul dat, prin acțiunile sale, Curtea Constituțională a comis un abuz de justiție. Cum trebuie de procedat cu acești judecători? Problema respectivă poate fi soluționată prin intermediul legislației. Acest lucru îl poate îndeplini doar Parlamentul pe calea modificării și completării legilor cu privire la Curtea Constituțională și jurisdicția constituțională”, a spus Pulbere.

Conform dispozițiilor Legii Fundamentale cu privire la statutul CC, instanța supremă a Republicii Moldova este „independentă de orice altă autoritate publică și se supune doar Constituției”.

Avertisment dur al președintelui Dodon adresat membrilor Curții Constituționale

Pe lângă faptul că nu se supun niciunei ramuri a puterii, judecătorii Curții Constituționale beneficiază și de imunitate.

„Și deputatul beneficiază de imunitate, iar Parlamentul îi poate ridica imunitatea. Însă, dacă în regulamentul Parlamentului este scris clar în ce condiții deputatul este privat de imunitate, legea nu spune nimic despre ridicarea imunității judecătorilor CC. De aceea colegii mei constituționaliști au ajuns la concluzia că trebuie scris și în Constituție, și în alte acte legislative cum trebuie de procedat cu imunitatea judecătorilor CC”, a adăugat Dumitru Pulbere.

Potrivit acestuia, în situația dată este important să fie respectată prevederea Constituției prin care se atribuie independență judecătorilor CC. În același timp, consideră expertul, trebuie create astfel de condiții care nu le-ar permite judecătorilor să facă abuz de justiție și putere.