Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fără magazine duty free și benzinării la intrarea în Moldova: Declarația Maiei Sandu

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că benzinăriile, magazinele, barurile și restaurantele duty free de la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. Benzinăriile duty free, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise. Declarația a fost făcută astăzi de premierul Maia Sandu.

”Am rugat colegii mei din Parlament să elaboreze și să înregistreze în regim de urgență un proiect de lege prin care se anulează benzinăriile ”duty free”, precum și posibilitatea existenței magazinelor, barurilor și restaurantelor cu regim ”duty free” la intrarea în Republica Moldova și la intrarea în regiunea transnistreană”, a subliniat Sandu.

Totodată, premierul a precizat că bugetul public național suportă pierderi de sute de milioane de lei, precizând că ”prevederi legale de genul celor menționate nu există în nicio țară din lume”.