Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu spune ce-l așteaptă pe fostul director SIS Vasile Botnari: Să-și facă griji

Premierul Maia Sandu spune că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate Vasile Botnari trebuie să-și facă griji pentru că a comis abuzuri mari.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 iun – Sputnik. Maia Sandu a fost întrebată în carul unei emisiuni televizate dacă unii foști conducători ai unor instituții ar avea motive să-și facă griji după instalarea noii puteri.

Acțiune de amploare SIS - securitatea națională a fost pusă în pericol

Premierul Sandu a declarat că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate Vasile Botnari ar trebuie să-și facă griji pentru ceea ce a făcut.

"Cu siguranță fostul șef de la SIS trebuie să aibă motive de îngrijorare. A comis o crimă despre care știe toată lumea, mai ales că a fost și decizia CoEDO în raport cu deportarea profesorilor turci. Cazul este foarte grav, dincolo de alte ilegalități și abuzuri pe care le-o fi comis. Mă rog, instanțele au să decidă. E un caz foarte grav, care sper să fie cercetat. Noi am zis că o să constituim o comisie pentru că sunt foarte multe de cercetată și investigat zilele acestea", a declarat Maia Sandu.

Ea a mai spus că speră ca viitorul director SIS să fie numit săptămâna viitoare. "Ceea ce ne propunem noi este să fie un om din sistem, deci un profesionist care s-a ocupat de aceste lucruri. Trebuie să găsim în interiorul instituției, un om fără afiliere politică", a precizat premierul.