CHIȘINĂU, 17 iun - Sputnik. Procesul de topire a gheții în Groenlanda are loc de regulă în fiecare an, din iunie până în august, cu "apogeul" în luna iulie. În acest an însă procesul a început neobișnuit timpuri, încă în luna aprilie.
"Pe 13 iunie, am calculat că Groenlanda a pierdut mai mult de două miliarde de tone de gheață", se anunță pe contul de Twitter Groenland, cu referire la Polar Portal care reunește grupuri de cercetare daneze. Această topire extremă este neobișnuită și pentru acest sezon, dar nu fără precedent".
CNN subliniază că în Groenlanda se află 40% din masa globală de gheață, transmite Sputnik France.
Actuala topire "este cu aproximativ trei săptămâni mai devreme decât media și chiar mai devreme decât în anul record 2012", a declarat climatologul Jason Box, membru al studiului geologic al Danemarcei și Groenlandei.
Cu toate acestea, situația nu este "fără precedent", a declarat pentru CNN Thomas Mote, cercetător la Universitatea din Georgia și specialist în climă din Groenlanda.
"Este comparabil cu unele dintre punctele pe care le-am văzut în iunie 2012", a spus el.
Albul zăpezii și a gheții reflectă razele soarelui, ceea ce reduce căldura absorbită de calota glaciară. Dar când o cantitate mare de gheață se topește atât de repede și atât de devreme, se schimbă suprafața calotei glaciare care începe să absoarbă mai multă căldură, accelerând topirea gheții rămase, explică omul de știință american.
Între timp, experții se așteaptă ca anul 2019 să fie un an cu temperaturi record în Groenlanda.
Și aceasta din cauza unei zone de presiune înaltă aflată la est de imensa insulă, care împiedică formarea precipitațiilor, face ca vremea să fie însorită și să aspire aer cald și umed de la Atlanticul central pentru a instala temperaturi mai calde, a continuat Thomas Mote.
Deoarece acoperirea zăpezii este deja sub nivelul mediu în vestul Groenlandei, combinația acestor factori "înseamnă că anul 2019 va fi probabil un an foarte important de topire și va avea chiar potențialul de a depăși anul 2012", notează CNN.
Meteorologul de la Météo France Étienne Kapikian a menționat că temperaturi mai mari decât media au fost observate în iunie de către unele stații meteorologice din Groenlanda.
Cu toate acestea, unii experți cheamă la calm: această topire bruscă este relativizată, deoarece, potrivit unui studiu al NASA, publicat în martie anul trecut de Associated Press, unul dintre cei mai mari ghețari din Groenlanda este din nou în creștere după o lungă perioadă de topire.