Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Lucruri neștiute despre copilăria interpretei Maria Iliuț

Maria Iliuț: „Când eram mică, părinții mă puneau în traistă și... aceste momente m-au marcat”
Sputnik
Lucruri neștiute despre copilăria interpretei Maria Iliuț

Cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Iliuț a vorbit în cadrul emisiunii ”Intersecții” de la Radio Sputnik Moldova despre pasiunea ei pentru folclor și munca pe care o depune zi de zi pentru ca Ansamblul etno-folcloric ”Crenguță de Iederă”, pe care îl conduce, să aibă cea mai înaltă prestație.

Talentata bucovineancă spune că pasiunea pentru folclor o are de pe când iernile erau cu nămeți cât casa și mult viscol, părinți - mari și atotputernici, iar ea – un liliac de copil.

”Când eram eu micuță și părinții trebuiau să meargă pe la diferite petreceri, eu mergeam cu ei. Să știți că pe atunci iernile erau foarte geroase și cu troiene. Părinții mă puneau într-o traistă, ca să le fie mai ușor să mă ducă, și mă luau cu ei. Eu eram în miezul sărbătorii. Dacă era nuntă, mă puneau pe zestrea amenajată frumos de gospodina casei și de acolo vedeam tot tabloul”, a declarat interpreta Maria Iliuț pentru Radio Sputnik Moldova.

Cert este că, deși era mică, avea un rol important în tot procesul.

”Este cunoscut faptul că nunta este cel mai spectaculos moment din viața omului. În acele vremuri, nu se pierdea niciun obicei. La iertăciunea miresei plângea toată lumea. Prin conăcăriile astea erau așa niște texte și povețe că ți se făcea pielea găină. Atâta frumusețe... de obicei, eu ceream bani de la vornicei sau nuntași, așa cum spune tradiția. Aceste momente m-au marcat”, adaugă Maria Iliuț.

Autor: Silvia Zavadovschi