Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alarmant: Pericolul enorm la care ne expunem copiii – Chiar noi cumpărăm otrava

În prejma Zilei Copilului, majoritatea părinților își vor răsfăța copiii cu hăinuțe noi și, evident, cu jucăriile pe care și le doresc aceștia. În acest context, părinții ar trebui să știe ce jucării extrem de periculoase ar putea ajunge în mâinile odraslelor lor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Specialiștii au atenționat în repetate rânduri că magazinele și piețele din țara noastră sunt pline de jucării contrafăcute, care prezintă un pericol enorm pentru copii. La această concluzie au ajuns specialiștii Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPIEC), care au examinat zeci de jucării comercializate la noi.

Astfel, CNPIEC a avertizat anterior că multe dintre jucăriile respective prezintă risc de arsuri chimice, pot provoca leziuni, sufocare sau pot vătăma auzul copilului. Unele jucării, mai ales cele viu colorate, conțin metale grele care ajung în organismul copilului atunci când acesta le ia în gură.

În preajma Zilei Copilului, experții Centrului atenționează asupra unui nou raport săptămânal cu privire la un șir de produse extrem de periculoase care pot ajunge în mâinile copiilor noștri.

Pentru a evita procurarea acestora, este bine să ne informăm ce produse anume sunt declarate periculoase.

Totodată, experții vin cu mai multe recomandări pentru preîntâmpinarea unor eventuale accidente și a nu pune în pericol sănătatea și viața copiilor.

Astfel, trebuie să evitați să le cumpărați copiilor sub vârsta de trei ani jucării cu detalii mici, detașabile.

Alertă: Baloane cu mare risc pentru copii - afectează ficatul și sistemul reproductiv

Nu cumpărați niciodată articole care nu au afișat marcajul CE, pe jucărie sau pe ambalajul acesteia. Deși marcajul CE nu are rolul de a oferi sfaturi consumatorului, el reprezintă un angajament din partea producătorului de jucării că acestea sunt conforme tuturor normelor UE privind siguranța, care sunt printre cele mai stricte din lume.

De asemenea, cumpărați întotdeauna jucăriile din magazine și puncte dec vânzare online demne de încredere.

Trebuie să știți că, la introducerea pe piață a unei jucării, producătorul trebuie să întocmească o declarație de conformitate CE (DdC). Astfel, el confirmă și își asumă responsabilitatea în privința faptului că jucăria îndeplinește toate cerințelor esențiale.

Respectând aceste reguli, vă veți proteja copilul de pericole, iar jucăriile pe care i le veți face cadou îl vor bucura cu adevărat și vor contribui la buna lui dezvoltare.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe Instagram.

Accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.