Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ultima oră: Un avocat din Taraclia, reţinut de CNA - Video

Un avocat din Taraclia riscă ani grei de pușcărie - CNA oferă detalii despre motivul reținerii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 mai - Sputnik. Un avocat din Taraclia, care anterior a fost judecător, a fost reţinut pentru trafic de influență, informează Centrul Național Anticorupție.

”Acesta a fost prins în flagrant, în biroul său de serviciu, în timp ce primea 12 000 de euro de la denunţător”, precizează instituția printr-un comunicat.

Potrivit oamenilor legii, banii ar fi fost destinaţi unor magistraţi din cadrul Curţii Supreme de Justiţie care ar fi urmat să ia o decizie favorabilă în privinţa unui deţinut.

Afacere cu droguri, deconspirată de polițiști: Un avocat printre consumatori - Foto

Acesta din urmă a fost condamnat la opt ani de puşcărie pentru viol, iar soţia sa este cea care ar fi încercat să-i reducă pedeapsa pe motiv că soţul ei ar fi nevinovat. Însă, intuind că lucrurile nu merg aşa cum au convenit, soţia condamnatului l-a denunţat pe avocat la CNA.

Pe numele avocatului a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la șapte ani de închisoare. Procurorii vor cere astăzi mandat de arestare pentru 30 de zile.

Totodată, CNA precizează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței de judecată.