CHIȘINĂU, 18 mai – Sputnik, Silvia Zavadovschi. Închisoarea nu-i sperie pe violatori. O demonstrează numărul cazurilor de viol care se produc în fiecare an, în Republica Moldova. Potrivit Inspectoratului General de Poliție, anul trecut s-au produs 259 de cazuri de viol, iar în 2017 – 296. Cifra se menține la cote înalte și în 2019. Numai de la începutul acestui an, în țara au avut loc 109 cazuri de agresiune sexuală. Ceea ce înseamnă că aproape în fiecare zi este comis câte un viol.
Oamenii legii spun că, în cele mai multe cazuri, femeile sunt cele care ajung victime ale agresiunii sexuale. Cert este că vârsta, nivelul de educație sau cel financiar al victimelor diferă de la caz la caz. Respectiv, oricine poate ajunge victimă a violatorilor. Totuși, poliția are câteva recomandări pentru evitarea unui potențial caz de viol.
„Avem situații când violatorul și victima s-au cunoscut pe rețelele de socializare. Asta înseamnă că nu trebuie să ne lăsăm ademeniți. Noi nu știm cine se află în fața monitorului. Respectiv, trebuie luate măsuri de securitate atunci când decidem să ne întâlnim cu persoana data. Locurile publice sunt cele recomandate și nicidecum apartamentele sau ieșirile doar în doi”, a declarat șeful Serviciului Interacțiune Comunitară din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Tudor Borș, în studioul Radio Sputnik Moldova.
Iar în cazul în care mergeți pe stradă și simțiți că sunteți urmărit, renunțați la traseul pe care îl aveți optând pentru o zonă mai luminată și mai aglomerată.
„A doua situație avem atunci când persoana este singură, în stradă, noaptea. În astfel de situații, dacă vedem că cineva ne urmărește, trebuie să ne schimbăm traiectoria și să ne îndreptăm spre un loc mai luminat și mai populat”, adaugă Tudor Borș.
Oamenii legii recomandă evitarea intrării în ascensor cu un reprezentant al sexului masculin, mai ales dacă acesta este un necunoscut.
„Dacă vorbim de un bloc locative. Femeile nu trebuie să urce în ascensor cu bărbații pe care nu-i cunosc, indiferent de trăsăturile acestuia sau hainele pe care le poartă”, adaugă Tudor Borș.
Reprezentantul poliției spune că, în majoritatea cazurilor, agresorii sunt sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Iar în cazurile în care victima se cunoaște cu agresorul, violul se produce după ce cei doi consumă alcool împreună.
Precizăm că din numărul total de violuri produse în 2018, doar 70 de cazuri au fost examinate în instanță.