Accidente

Catastrofă aviatică în SUA: Un avion de vânătoare F-16 a căzut pe acoperișul unei clădiri

La locul accidentului a izbucnit un incendiu, iar 12 persoane au fost transportate la spital pentru investigații și pentru a li se acorda primul ajutor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 mai – Sputnik. Un avion de vânătoare F-16 s-a înfipt într-o clădire dintr-o bază aviatică a Forțelor Armate Aeriene ale SUA, în California de Sud. Pilotul a reușit să se catapulteze, dar s-a ales cu traumatisme. În urma accidentului, au mai fost rănite alte câteva persoane, iar 12 au fost transportate la spital pentru investigații și pentru a li se acorda primul ajutor, informează mass-media din SUA.

La locul accidentului au sosit serviciile de urgență. Se cunoaște că la bordul avionului de vânătoare se aflau muniții.

Cauza prăbușirii avionului F-16 a fost o defecțiune a sistemului hidraulic, comunică posturile tv cu referire la surse militare.

În aprilie 2018 un F-16 al Forțelor Armate Aeriene ale SUA a căzut în zona bazei aeriene Nellis, nu departe de Las Vegas. Aparatul efectua un zbor de antrenament. Ultima catastrofă cu implicarea unui avion de acest tip s-a produs în februarie 2019, când un KF-16D al Forțelor Armate Aeriene ale Coreii de Sud s-a prăbușit în Marea Galbenă, din cauza unor defecțiuni tehnice.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>