În cadrul competiției au participat 12 elevi ai școlii sportive din comuna Stăuceni cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani. Sportivii au concurat la patru probe diferire de concurs și au reușit să obțină șapte medalii de aur. Cele mai tinere campioane sunt două sportive de doar 7 ani.
Directorul școlii sportive din comuna Stăuceni, Vladimir Chiriță, spune că această performanță nu ar fi fost posibilă dacă elevii nu ar depune efort, ambiție și perseverență.
"Nu m-am așteptat la asemenea rezultate. A fost o surpriză plăcută pentru mine. Mă bucur pentru reușitele discipolilor mei, care au venit regulat la antrenamente, au dat dovadă de implicare, insistență și dedicație", a subliniat directorul instituției.
Vladimir Chiriță îi îndeamnă de fiecare dată pe elevi să participe la competițiile sportive naționale, întrucât fiecare concurs reprezintă o sinteză ale performanțelor elevilor și îi pregătește pentru competițiile de talie internațională.
În cadrul competiției naționale de la Bender au participat aproximativ 80 de sportivi din mai multe regiuni ale țării.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș