Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

"Oamenii Soarelui" – piesa care va sensibiliza o țară întreagă

Copiii din Republica Moldova cu sindromul Down vor avea imnul lor. Primul cântec dedicat acestor copii poartă denumirea "Oamenii Soarelui" și a fost difuzat în premieră în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal".
Sputnik
"Oamenii Soarelui" – piesa care va sensibiliza o țară întreagă

Copiii cu sindromul Down mai sunt numiți și "copiii soarelui", datorită bunătății și entuziasmului lor. Ca şi toți ceilalți copii, ei au nevoie de dragostea, atenția, bunătatea, căldura și prietenia celor din jur. Astfel, Asociația Obștească "Sunshine" alături de interpreta Natalia Boboc au decis să compună o piesă care să devină imnul copiilor cu acest sindrom, fiind realizat și un videoclip.

Ideea a venit din partea directoarei asociației "Sunshine", Ala Burlac. La rândul său, interpreta Natalia Boboc și-a manifestat intenția de a participa la acest proiect social.

"Am salutat această idee și m-am gândit în sinea mea: de ce să nu fac eu? Demult mă gândeam să devin și eu parte a acestui proiect social. Am depus toată căldura și dragostea mea pentru a compune această piesă, care sper să le fie pe plac tuturor ascultătorilor", a relatat Natalia Boboc.

Interpreta susține că acest imn va sensibiliza oamenii, care adesea nu manifestă toleranță față de copiii care suferă de sindromul Down.

"Societatea noastră mai are nevoie de ceva timp pentru a deveni mai bună, să nu-i privească lung și să nu-i respingă pe acești copii. Prin prisma acestui imn dorim să venim cu un îndemn către întreaga societate să devină mai tolerantă, să le ofere o mână de ajutor, să-i accepte așa cum sunt ei și să le fie prieteni, pentru că aceasta este tot ce se cere de la noi", a menționat interpreta.

Pe 15 mai, Asociația Obștească "Sunshine" va împlini un an de activitate. Asociația este are drept scop soluționarea problemelor cu care se confruntă copiii care suferă de sindromul Down și susținerea părinților acestora.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș