CHIȘINĂU, 12 mai – Sputnik, Silvia Zavadovschi. Poeta și textiera Radmila Popovici-Paraschiv este cunoscută pentru creațiile ei care pătrund și fac să gândești dincolo de aparențe. Maestru în urzirea textelor, Radmila Popovici-Paraschiv consideră această îndeletnicire un dar și, totodată, un blestem.
„Nici nu mai știi cum e să fii pe acest drum. Dacă îți este dat acest dar și acest blestem, îți este dat, dacă nu - nu. De ce zic blestem, deoarece sunt cazuri când ți se bagă un vers în cap și se zbate acolo toată noaptea”, a declarat scriitoarea.
Cert este că versurile curg gârlă sub penița Radmilei Popovici-Paraschiv, iar astăzi, scriitoarea are scoate de sub tipare tocmai mai multe cărți.
„Până acum am scris cinci cărți: „Mi-s”, „Evadam”, „Intimatum”, „Unicat” și „Urâta”. Primele două cărți se aseamănă. Au fost scrise în aceeași perioadă, după care au urmat celelalte trei cărți care, nu știu ce a fost cu mine în acea perioadă.... Am scris niște poezii care, acum când le citesc, nu mă recunosc pe mine cea de acolo. Și această carte „Apa care își bea mâinile”, care este o carte mai blândă, mai așezată, mai eu – cea de acum”, spune Radmila Popovici.
Spune că nu renunță la poezia rimată, chiar dacă versul alb ar fi astăzi la modă.
„Am revenit la poezia rimată. Mi s-a spus că nu trebuie să scriu poezie clasică, fiindcă risc să fiu aruncată la coș, dar eu nu pot renunța. Este o chestie de modă... eu nu țin de modă și nu cred că aparțin vreunui curent. Eu încerc să fiu cât mai sinceră în poezia pe care o scriu”.
Spune că nu mai rescrie dimineața ce scrie seara, deoarece vrea ca cei ce o citesc, să o descopere așa cum este în realitate.
„Înainte se întâmpla de multe ori să rescriu dimineața ceea ce am scris seara. Mă trezeam dimineața într-o altă stare și ziceam „asta nu sunt eu și dădeam într-o parte”. Cu timpul am încercat să scap de această ghilotină a mea și să scot și poezii care mi se par mai slabe. Fiindcă eu sunt om cu bune și rele, cu idei mai strălucite și mai slabe. Important e să nu emit, să nu fur de la cineva, dar dacă asta am fost atunci, așa să fie, să vadă cititorul și partea mea mai întunecată”.
Pe lângă scrierea poeziei, Radmila Popovici-Paraschiv este cunoscută și pentru scrierea textelor pentru interpreții de la noi. Spune că cel mai greu îi este să scrie simplu, așa cum cere astăzi publicul.
„Eu am un război întreg cu interpreții, dai înțeleg. Știu că metaforele sofisticate, acrobațiile și ceea ce te face să gândești nu prea își au locul în cântec. Mai ales în aceste timpuri, când totul trebuie să fie la suprafață, de-a gata, pentru că vin alții, care cu două-trei cuvinte te vrăjesc și au mii de like-uri pe zi, iar cel care a spus ceva prin cântec rămâne în umbră. Este greu să fiu eu în cântece și totuși bag câte-o cireșică, câte-un „radmilism””, adaugă scriitoarea.
„Radmisism” moștenit cu mândrie de la tatăl ei, cel care a fost și este reperul masculin în această lume.
„Tata, un om extraordinar, nu mai este de un an printre noi. Relația mea cu tata a fost una specială. Pentru mine, tata a fost și a rămas reperul masculin în această lume. De când mă știu, orice mi se întâmpla, era atenuat, spulberat și tratat de tatăl meu”, adaugă Radmila Popovici-Paraschiv.
Ce relație a avut scriitoarea cu mama și bunica ei. Ce a moștenit de la femeile familiei, dar și cum se înțelege cu cele două fiice, aflați în interviul atașat mai sus.