CHIȘINĂU, 11 mai – Sputnik. Cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte biometrice valabile. Potrivit Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, unica condiție care trebuie respectată în asemenea cazuri este ca datele personale ale titularului să fie identice.
Doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc în temeiul pașaportului valabil obţinut anterior. Totodată, deţinerea celui de-al doilea paşaport îi oferă posesorului posibilitatea de a aplica pentru obţinerea unei alte vize în timp ce utilizează primul document.
Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova poate fi depusă la oricare Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice sau Serviciu eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al solicitantului. Pentru a beneficia de această oportunitate cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate pot să se adreseze la misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova din statul de reşedinţă.
Pentru obținerea celui de al doilea pașaport nu este obligatorie prezentarea certificatelor de stare civilă, dacă în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului nu au intervenit schimbări.
Potrivit noilor reglementări, termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova a fost extins de la 7 la 10 ani pentru solicitanţii cu vârsta peste 16 ani. De asemenea, solicitanţii actelor de identitate nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.
Din 15 aprilie 2019, Agenția Servicii Publice a sistat prestarea serviciului de eliberare a buletinului de identitate în termenele de trei ore și șase ore, iar a pașaportului în termenele de trei ore, șase ore și zece zile calendaristice. În schimb, ASP implementează prestarea serviciilor de eliberare a buletinului de identitate și a pașaportului la data adresării solicitantului.
Astfel, au intervenit și unele modificări la prețul pentru perfectarea pașaportului biometric prin introducerea unui tarif la eliberarea pașaportului la data adresării.
Tariful pentru perfectarea pașaportului biometric în termen de 30 de zile a rămas același și este de 850 de lei, la fel și în cazul eliberării în termen de 15 zile – 1060 de lei, în 5 zile – 1490 de lei, în 24 de ore – 1700 de lei, și într-o oră – 2980 de lei.
Prețul pentru perfectarea pașaportului biometric la data adresării este de 2130 de lei.
Situația este aceiași și în cazul perfectării buletinului de identitate. Tariful pentru perfectarea buletinului de identitate în termen de 30 de zile este de 130 de lei, în 15 zile – 200 de lei, în 5 zile – 390 de lei, în 24 de ore – 520 de lei. Prețul nou pentru perfectarea buletinului de identitate la data adresării este de 650 de lei.