Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

NASA avertizează: Un eventual cataclism poate fi provocat de asteroizi - Video

„Dinozaurii nu aveau un program spațial. Dar noi avem unul și trebuie să-l folosim”, a spus directorul NASA, care a adăugat că impactul asteroizilor cu Pământul se poate întâmpla o dată la 60 de ani.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 mai – Sputnik. La Conferința de Apărare Planetară a Academiei Internaționale de Astronautică, șeful NASA, Jim Bridenstine, a avertizat cu privire la căderea asteroizilor pe planeta noastră, fenomen care se poate produce în timpul vieții fiecărei ființe umane care trăiește pe Pământ.

„Trebuie să ne asigurăm că oamenii înțeleg că nu este vorba de Hollywood sau de filme ... Este vorba despre protejarea singurei planete pe care o cunoaștem. În prezent, singura pe care este posibilă viața este planeta Pământ”, a spus Jim Bridenstine, înainte de a se referi la exemplul cunoscut al căderii meteoritului de la Chelyabinsk.

Statistic, meteoriţii de această dimensiune cad o dată la 60 de ani, dar Bristenstine a amintit că, în ultimii 100 de ani, au avut loc trei astfel de incidente.

„Știm că dinozaurii nu aveau un program spațial. Dar noi avem unul și trebuie să-l folosim”, a subliniat şeful NASA, citat de Sputnik France

Anterior, agenția spaţială a anunțat colaborarea cu SpaceX în proiectul DART (Double Asteroid Redirection Test), care are ca scop devierea asteroizilor astfel încât să nu se ciocnească cu planeta noastră.