Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Generațiile viitoare nu vor cunoaște gustul de cafea și ciocolată

Agricultura are nevoie de un mediu specific, iar când aceste condiții nu se îndeplinesc, agricultura va avea de suferit. Rezultatul este că nu vom mai putea să savurăm o parte dintre alimentele noastre preferate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 mai – Sputnik. O parte dintre mâncărurile care pot dispărea în timpul vieții noastre din cauza schimbărilor climatice sunt peștele, năutul, ciocolata, cafeaua, avocado, alunele și siropul de arțar.

Peștele va dispărea din cauza pescuitului masiv. Potrivit specialiștilor, am putea rămâne fără pește până în 2048. De asemenea, apa din mări este foarte poluată.

Producția de năut a scăzut cu 40-50%. Acesta are nevoie de o cantitate anume de apă, iar din cauza secetei, această leguminoasă ar putea dispărea în următorii zeci de ani.

Nutriționist: ”Nu cereți copiilor să mănânce totul din farfurie”

Din cauza consumului mare de ciocolată, acest produs ar putea dispărea. În 2030, specialiștii estimează că oamenii vor consuma cu 2 milioane de tone mai mult decât se va produce.

Diminețile ar putea să nu mai fie început cu cafeaua savuroasă, deoarece până în anul 2080, 70% din cafeaua din lume ar putea dispărea. Arborele de cafea are nevoie de o anumită temperatură, iar dacă temperatura va fi mai mare, calitatea boabelor nu va fi bună, astfel că nu va putea fi consumată. Pe măsură ce temperaturile încep să crească din cauza schimbărilor climatice, calitatea cafelei este deja în scădere.

Avocado deja a devenit mai rar și mai scump. Acesta are nevoie de foarte multă apă pentru a crește. Se spune că până în 2030 nu vor mai fi nici alune. Ele au nevoie de cinci luni de căldură, combinată cu o anumită cantitate de ploaie. Dacă plouă prea mult, alunele nu mai sunt comestibile, iar daca au mai puțină apă decât au nevoie, nu se vor face. O mare parte din producția de alune a fost deja distrusă. În orice caz, dacă alunele nu vor dispărea, ar putea deveni un aliment de lux.

La fel ca alunele, arțarii au nevoie de condiții meteorologice specifice, pe care clima noastră ar putea să nu i le mai ofere în curând. De aceea, de pe piață ar putea dispărea și siropul de arțar.