Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

De cinci ani, moldovenii merg în UE doar cu pașaport biometric

Din 28 aprilie 2014 până pe 31 martie 2019, peste 2 milioane de de cetăţeni moldoveni, deţinători de paşapoarte cu date biometrice, au călătorit în spaţiul Schengen.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. În perioada 2014-2019, peste 2 milioane de cetăţeni moldoveni au beneficiat de dreptul la libera circulaţie în spaţiul european, înregistrând peste 6 milioane de traversări a frontierei de stat, potrivit datelor prezentate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrare Europeană.

Fără vize în UE: Câți moldoveni s-au bucurat de regimul liberalizat de vize

Republica Moldova a fost prima țară a Parteneriatului Estic care a obținut regimul fără vize cu Uniunea Europeană.

Posibilitatea de a călători fără vize este deschisă pentru toți deținătorii de pașapoarte valabile cu date biometrice, inclusiv din regiunea transnistreană.

Potrivit Frontex, s-au înregistrat aproximativ 0,3% cazuri de refuzuri de intrare și 0,5% de cazuri de ședere iregulară. Respectiv, cetățenii moldoveni dau dovadă de o atitudine responsabilă față de libertatea de mişcare în spaţiul european.

”Regimul fără vize a facilitat contactele între oamenii de afaceri, a oferit cetăţenilor moldoveni posibilitatea de a participa la diverse programe de perfecţionare profesională, conferinţe şi sesiuni tematice pentru studenţi, profesori, fapt care a reprezentat o adevărată consolidare a contactelor interumane şi apropiere de valorile europene”, potrivit MAEIE.

Către finele primului an în spațiul Schengen au călătorit 241.415 cetățeni moldoveni, deținători de pașapoarte cu date biometrice, iar către finele anului 2018 - 1.907.647 de cetăţeni ai Republicii Moldova. Din 28 aprilie 2014 până la 31 martie 2019, 2.019.499 de cetăţeni moldoveni, deţinători de paşapoarte cu date biometrice, au călătorit în spaţiul Schengen, astfel numărul total al trecerilor frontierei de stat în spaţiul european din această perioadă l-a constituit 6.245.337.