CHIȘINĂU, 22 apr – Sputnik. Poliția din Sri Lanka a descoperit 87 de detonatoare la o stație auto aflată în suburbia orașului Colombo, anunță portalul Ada, cu referire la reprezentanții poliției.
Potrivit forțelor de ordine, detonatoarele au fost găsite la stația auto Bastian Mawatha, în cartierul Pettah.
Reamintim că pe 21 aprilie, de Paștele catolic, în mai multe localități din Sri Lanka au avut loc atacuri cu bombă asupra bisericilor și hotelurilor. În urma atentatelor au decedat cel puțin 290 de persoane, iar alte sute au fost rănite.