Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Nord Stream 2: Directiva europeană a gazelor a trecut de aprobarea finală a Consiliului UE

Consiliul UE a aprobat modificările la directiva gazelor, aprobată de Parlamentul European, care va viza și proiectul Nord Stream-2.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Consiliul UE a confirmat modificările efectuate la directiva gazelor a Uniunii Europene, care vizează lucrările asupra gazoductelor maritime și, prin urmare, se vor extinde și asupra Nord Stream-2.

Vladimir Putin: Statele Unite ale Americii luptă împotriva „Nord Stream 2”

Aprobarea Consiliului reprezintă ultima etapă a confirmării documentului, adoptat la sfârșitul lunii aprilie de către Parlamentul European: acesta a fost susținut de 465 de deputați, iar împotrivă au votat 95.

Textul a fost aprobat fără dezbateri. Norma va intra în vigoare peste 20 de zile după publicarea în monitorul oficial al Uniunii Europene.

Statele membre ale UE au la dispoziție nouă luni pentru implementarea noilor reguli la nivel de legislație națională.

Potrivit documentului, noile și actualele gazoducte maritime din statele extracomunitare vor fi supuse unor reglementări similare celor terestre.

În special, e vorba de așa-numitul “unbundling”, potrivit căruia, o companie care furnizează gaze nu poate fi și proprietara infrastructurii de transportare a combustibilului.

Federația Rusă: „Nord Stream 2” va fi realizat conform directivei UE a gazelor

De asemenea, regulile UE presupun și accesul părților terțe la gazoduct, tarife nediscriminatorii și transparență. Totuși, modificările includ și posibilitatea de a oferi unele excepții pentru gazoductele noi sau cele existente.

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru uniunea energetică, Maroš Šefčovič, a menționat, într-un interviu oferit agenției RIA Novosti, că modificările la directivele gazelor nu sunt îndreptate exclusiv împotriva Nord Stream – 2.

În același timp, reprezentantul permanent al Rusiei la Uniunea Europeană, Vladimir Chijov, a declarat că lucrările de construcție a gazoductului vor continua, în pofida directivei.