Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dorin Frecăuțanu și Marina Sergheeva: Pe dansatori greutățile îi fac fericiți

Dorin și Marina au povestit în exclusivitate pentru Sputnik Moldovea cum se pregătesc de Campionatul European de Dans Latin WDC, de ce apreciază atât de mult dansul, dar și cum își văd perspectivele de dezvoltare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. Dubli campioni europeni, multipli finaliști ai concursurilor mondiale, dansatorii din Moldova Dorin Fricatanu și Marina Sergheeva pleacă la Moscova pentru a participa la Campionatul European de Dansuri Latin WDC printre profesioniști și pentru a-și apăra titlul de campioni ai continentului.

”Dansurile extind hotarele noastre”

Dorin:

Am ajuns pentru prima dată în lumea dansului pe când aveam 5 sau 6 ani. Aveam un profesor din Israel. În prima zi, mi-a desenat un cerc pe podea și eu am stat în acel cerc 45 de minute, în picioare și cu mâinile ridicate. După aceasta nu am mai mers la dans până la 12 ani.

Când eram mic, eram invitați des la nunți și eu trebuia să dansez cu mama, deoarece tata nu locuiește cu noi. Cred că de aici au pornit toate. Adoram să dansez. În general, în copilărie eram foarte vioi, energic, frecventam toate cercurile care existau în oraș. Vecina noastră, a cărei fiică dansa, a început să mă convingă să mă înscriu și eu în acea secție și să fiu partenerul fiicei sale. Până la urmă, m-a convins. De atunci am rămas în lumea dansului. Este interesant că toate fetele care mi-au fost atunci colege au abandonat dansul.

Dorin Frecăuțanu și Marina Sergheeva: Pe dansatori greutățile îi fac fericiți

Marina:

Eu dansez încă ”din pelinci”. Toată copilăria mea a fost legată de dans. Acesta este probabil cel mai plăcut și cel mai neplăcut lucru de care îmi aduc aminte (râde). Datorită dansului, am aflat foarte multe! O viață prin dans este o oportunitate minunată de a cunoaște lumea din jur și, prin ea, pe tine însăți.

Dorin:

Totodată, datorită dansurilor, eu am învățat cinci limbi.

„Să cizelezi totul până la perfecțiune”

Dorin:

În viață, Marina este întotdeauna o ”eminentă”. Tinde să fie exactă în toate, să șlefuiască totul până la perfecțiune.

Marina:

Dorin are foarte multă energie, o să-i ajungă pentru multă vreme (râde). El știe să mă molipsească și pe mine.

„Dansul nu este pentru oricine, ci pentru cei mai rezistenți”

Dorin:

Pe un dansator, greutățile îl fac cu adevărat fericit. La început, la o vârstă fragedă, ești atent la tot ce ți se spune. Mai apoi însă, acumulând treptat profesionalism, începi să asculți de vocea ta interioară. Senzația de fericire apare anume datorită faptului cât de mult ai „transpirat” în ani și ani de muncă. Dansul nu este pentru oricine, ci doar pentru cei rezistenți.

Dorin Frecăuțanu și Marina Sergheeva: Pe dansatori greutățile îi fac fericiți

 

”Principalul este să știi de unde pornești”

Marina:

Evident că dansurile se schimbă, nimic nu stă pe loc. Nu vreau să spun că acesta este un lucru bun sau rău. Așa este, există un progres. De aceea s-a produs divizarea în mai multe federații. În unele predomină componenta sportivă, în altele – cea artistică. Noi preferăm să pornim de la sursă, de la ceea ce a fost inițial în dansurile latinoamericane, și abia după aceea să venim cu ceva personal.

Dorin:

Dansurile s-au schimbat pentru că înainte nu au existat computere și internet, iar acum sunt. Viteza mișcărilor s-a schimbat global. Noi ne mișcăm ceva mai „cu cap”, pe când noua generație se va mișca mult mai iute ca noi. Muzica a devenit mai lentă și au apărut mai multe mișcări. Această evoluție s-a produs în balet. Și în dansuri se întâmplă același lucru. Inițial, totul era latino american, după care au apărut diverse stiluri și curente. Mulți dansatori le caută, schimbă câte ceva.

Dorin Frecăuțanu și Marina Sergheeva: Pe dansatori greutățile îi fac fericiți

Marina:

Partea proastă este că totul a devenit ceva mai superficial. Partea pozitivă este că apar noi viziuni, elemente noi. Pentru noi însă principalul este să știm de unde pornim, și atunci vom putea vedea unde să mergem mai departe.

„Din fericire, noi am optat pentru dansurile de societate, de aceea astăzi suntem aici”

Dorin:

Dacă nu erau dansurile, m-aș fi făcut avocat. Însă eu am abandonat demult dreptul. Dar aș fi putut să fiu și medic, ca mama.

Marina:

Părinții mei sunt însă dansatori, de aceea pentru mine nu au existat alte variante. Dar dacă nu ar fi fost dansul, ar fi putut fi ceva legat de educație. Din fericire, noi am optat pentru dansurile de societate, de aceea astăzi suntem aici.

„Toate competițiile sunt diferite și unice în felul lor”

Dorin:

Una dintre cele mai îndrăgite săli este cea a Kremlinului. Este un loc deosebit, un public deosebit. În general însă prioritățile noastre se schimbă tot timpul. Chiar de la primele evoluții mi-a plăcut să dansez la Blackpool. Acolo era sala de vis. A rămas și până acum, 100%, cea mai îndrăgită competiție. Să evoluezi acolo este nu doar o plăcere imensă, ci și o mare responsabilitate. În multe privințe, această competiție este decisivă și una dintre cele mai complicate. Dacă toate merg bine la Blackpool, simți o satisfacție maximă.

Dorin Frecăuțanu și Marina Sergheeva: Pe dansatori greutățile îi fac fericiți

Marina:

 La Innsbruck ne place să dansăm. Ne-a mai plăcut foarte mult și turneul la Jenea Smaghin și Polina din Piter. Noi am observat că, atunci când competițiile sunt organizate de persoane care anterior au făcut ei înșiși dans, competițiile sunt foarte bine puse la punct, în cadrul lor este foarte plăcut să dansezi. Toate competițiile sunt diferite și unice în felul lor.

Dorin:

Dansuri incendiare și hituri cunoscute: Imagini inedite cu Natalia Oreiro

Cele mai dragi competiții sunt acelea unde se întâmplă ceva ieșit din comun, neașteptat. Ele exercită asupra noastră o mare influență emoțională.

Marina:

În cadrul WDC activează profesioniști și fiecare competiție se desfășoară la un nivel înalt. Astfel că nu avem de ce ne plânge. Suntem foarte fericiți.

”Ne pregătim activ, muncim asupra unui program nou”

Dorin:

Toți se pregătesc pentru Campionatul Europei, toți își doresc să obțină titlul de campion, însă cine va câștiga, vom afla abia în ultima zi a Campionatului.

Marina:

Noi așteptăm foarte mult acest campionat. Se va desfășura în una dintre sălile noastre preferate, după cum am mai spus. Vom avea și susținători – prieteni și rude. Și, ne dorim să avem parte de senzații neobișnuite.

Dorin:

Iluzie optică: Dansatoarele i-au lăsat mască pe spectatori – video

Ne-am dori, cum s-ar zice, ”să ne punem semnătura aici” (râde). Anume pentru aceasta facem tot ce-i posibil acum. Aceasta este prima competiție din luna ianuarie. Ne pregătim foarte activ, lucrăm asupra unui program nou, cu elemente noi. Ne mai așteaptă un alt turneu, la Innsbruck, după care vor urma trei reprezentații demonstrative și abia după aceea vom ajunge la Moscova. Așteptăm cu nerăbdare acest moment.

Marina:

Le dorim tuturor celor care vor veni pe 13 aprilie la Palatul Kremlinului să savureze evenimentul.

Pe 13 aprilie, la Moscova, la Palatul Kremlinului se va desfășura Campionatul European de Dansuri Latin WDC printre profesioniști. Partenerul general al Campionatului este „Gazprombank” (SA). Organizatorul evenimentului, dar și moderatorul permanent al acestuia este Stanislav Popov, Om Emerit în Arte din Rusia, președintele RTC, vicepreședinte de onoare al WDC, vicepreședinte al APDC.

Agenția Sputnik este partener informațional internațional al Campionatului Europei WDC la Dans Latino.