Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Alarmant! Cazurile de viol între băieți, tot mai dese

Tot mai mulți băieți devin victime ale abuzurilor sexuale. Agresorii sunt colegii lor de școală, care își bat joc de victime din curiozitate sau răzbunare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, de către Veronica Ivanov, șefa Secției Siguranță Copii a Direcției Generale Securitate Publică a IGP.
Sputnik

27 de băieți au fost abuzați sexual de alți minori în anul trecut. Aceste infracțiuni sunt în creștere, potrivit constatărilor poliției.

”Victime devin băieții vulnerabili. Aceștia fie trăiesc în familii sărace, fie au părinții plecați peste hotare. Agresorul știe din start că pe acest copil nu are cine să-l apere. Abuzurile sexuale au loc în case părăsite sau în construcții nefinisate. Într-un caz, minorul a fost violat chiar pe stadion, seara. De multe ori, aceste violuri pornesc dintr-un joc: vrei să intri în gașca noastră, atunci trebuie să faci asta”, a relatat Veronica Ivanov.

Prezent la emisiunea ”ATITUDINI”, psihoterapeutul Sergiu Toma a menționat că, de cele mai dese ori, curiozitatea sexuală a băieților îi provoacă la perversiuni sexuale.

”Abuzul sexual între minori face parte dintr-un scenariu de curiozitate sexuală. Se află la vârsta maturizării sexuale și sunt expuși la surse greșite de informare. Pe de altă parte, nu percep caracterul penal al infracțiunilor sexuale. Înțeleg că violul este interzis, dar nu consideră că este atât de grav”, psihoterapeutul Sergiu Toma.

Avocatul Arina Țurcan-Donțu a explicat, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, cauzele acestui comportament pervers: ”Lipsa educației sexuale nu este singura cauză. Copiii nu cunosc că violul este pedepsit penal. De asemenea, cred că nu vor face închisoare deoarece sunt minori. Deși, de la  14 ani, un copil poartă răspundere penală. Școala și părinții nu le explică aceste lucruri”.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț