Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Când vor primi pensionarii ajutorul de 600 de lei: Iată ce spune Silvia Radu

”Oamenii trebuie să cunoască când și unde pot primi acești bani”, a declarat Pavel Filip în cadrul ședinței de Guvern, solicitându-i un răspuns Silviei Radu dacă cei peste 600 de mii de pensionari vor primi suportul unic de 600 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paști.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 apr - Sputnik. Aproximativ 610 mii de pensionari vor primi ajutorul unic de 600 de lei până la sfintele sărbători de Paști. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, a dat asigurări în cadrul ședinței de Guvern că ajutorul va fi achitat la timp

”Ajutorul va fi achitat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) prin intermediul oficiilor poștale sau prin transferuri bancare. Săptămâna viitoare, CNAS urmează să prezinte listele de beneficiari ministerului, astfel încât ajutorul material să ajungă la cetățeni până la Paști”, a precizat Radu.

Totodată, referindu-se la indexarea pensiilor, ministrul Sănătății a precizat că acestea au fost indexate de la 1 aprilie curent, pensii de care vor beneficia peste 690 de mii de persoane.

În acest scop, au fost alocate aproximativ 600 de milioane de lei din bugetul Casei Naționale de Asigurări Sociale și din Bugetul Public Național.