Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Grup criminal, destructurat. În schemă, implicați și oamenii legii - Foto

Poliția anunță despre reținerea a șase persoane implicate într-o schemă de contrabandă cu cafea - două dintre care sunt oameni ai legii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mart - Sputnik. Membrii unui grup criminal care au pus pe roate o schemă de contrabandă cu cafea și alte mărfuri industriale au fost reținuți de ofițerii de investigații din cadrul Direcției Nord în comun cu procurorii  Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Printre cei reținuți se află și un șef de post al Poliției de frontieră și un subaltern al acestuia.

Pe 28 martie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport a mai multor persoane, implicate în schema de contrabandă. Ei au constatat că mărfurile de larg consum erau  transportate din Ucraina, cu bărcile, de către membrii grupării criminale, pe timp de noapte, astfel evitând controlul vamal, după care erau depozitate în Republica Moldova și repartizate beneficiarilor prin intermediul transportatorilor. 

”În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, persoanele suspecte au fost reținute în flagrant   în moment ce făptuitorii transportau marfa, ilicit peste frontieră”, informează Poliția printr-un comunicat.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost depistate și ridicate mărfuri în valoare de aproximativ 2 milioane 500 de mii de lei, bani, un atelier clandestin de ambalat cafea, precum și înscrisuri de ciornă privind activitatea infracțională.

În total au fost reținute șase persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 51 de ani. În privința tuturor învinuiților procurorii urmează să solicite  aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv  pe un termen de 30 de zile.

Dacă vinovăția  acestora va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.