Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

I-au atacat în plină stradă: Fapta rușinoasă a doi tineri - Video

Un bărbat a fost atacat în plină stradă - Poliția Capitalei a publicat imagini video din timpul reținerii atacatorilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 mart - Sputnik. Un bărbat de 34 de ani a fost atacat de doi tineri de 22 și 23 de ani, originari din Capitală. Aceștia i-au furat un telefon mobil de model ”Huawei”, bani și un card bancar, fiindu-i cauzat un prejudiciu de 7000 lei.

Potrivit Poliției Capitalei, atacul a fost săvârșit pe 17 martie, pe strada Bariera Sculeni. Polițiștii din sectorul Buiucani al Capitalei i-au identificat și reținut pe agresori. Bunurile furate au fost ridicate de către polițiști și urmează a fi returnate victimei.

Totodată, oamenii legii precizează că, pe 8 martie, cei doi au furat un automobil de model ”Vaz” în valoare de 7000 de lei, parcat în curtea blocului locativ de pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani. Ulterior, automobilul a fost depistat accidentat în sectorul Buiucani. Anterior, tinerii au mai fost judecați pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

În cadrul audierilor, bănuiţii și-au recunoscut vina, fiind plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani.