Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Linie nouă de troleibuz: Promisiunea făcută de Ruslan Codreanu - Video

Primăria municipiului Chişinău informează că astăzi a fost lansată o nouă linie de troleibuz spre comuna Bubuieci.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 mart – Sputnik. Primăria Capitalei anunță lansarea unei noi linii de troleibuz. Este vorba de linia numărul 37, care va ajunge până în satul Bubuieci. Aceasta este cea de-a șaptea linie pe care circulă unitățile de transport cu propulsie autonomă și va avea denumirea ”Gara - satul Bubuieci".

Primarul interimar Ruslan Codreanu a anunțat când vor putea beneficia de transport public și locuitorii din satul Bâc, comuna Bubuieci.

”Eu știu că sunt foarte multe plângeri și solicitări din partea locuitorilor satului Bâc de a le acorda transport public. Drumul  către Bâc este deteriorat. Din banii alocați de municipiu anul acesta vor fi făcute lucrări astfel încât să putem pune transport public către localitate și după ce va fi reparat drumul vom examina solicitarea de a conecta și satul Bâc cu orașul”, a declarat Codreanu.

Noua linie face legătura dintre centrul Capitalei și satul Bubuieci. Pe linia 37 vor circula trei troleibuze cu un interval de circulație de 20 - 24 minute. Lungimea totală a traseului este de 25 de kilometri, iar timpul de rotație, de 70 minute.

Itinerarul linieri de troleibuz numărul 37 

Tur:  În raza urbei: bdulevardul Iurie Gagarin, bd. D. Cantemir, str. Ismail, str. Uzinelor, în raza sat. Bubuieci: str. Toader Bubuiog (centru);

Retur: în raza sat. Bubuieci: str. Toader Bubuiog, în raza urbei: str. Uzinelor, str. Ismail, bd. D. Cantemir, bd. Iu. Gagarin.