CHIȘINĂU, 25 mart - Sputnik. În cadrul unei operațiuni speciale desfășurate la Cahul, oamenii legii i-au reținut pe doi membri ai unui grup criminal, fiind necesară intervenția luptătorilor ”Fulger”.
Bărbații de 35 și 37 de ani, originari din Vulcănești, sunt cercetați pentru că ar fi șantajat o femeie cu publicarea pe rețelele de socializare a unor ”imagini personale cu caracter intim”. Aceștia au fost reținuți în flagrant pe 20 martie, când primeau 500 de euro, bani estorcați de la victimă.
Potrivit Poliției, suspectul a stabilit o legătură virtuală cu victima prin intermediul rețelelor socializare începând cu luna ianuarie 2019.
”Prin diverse metode de convingere, suspectul a determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim. Ulterior, suspectul a început să șantajeze victima, sub amenințarea postării pe rețelele de socializare a imaginilor obținute, solicitându-i transmiterea sumei de 5 500 euro și 1000 de dolari”, informează Poliția printr-un comunicat.
Pentru a-i identifica și alți membri ai grupării implicați în comiterea infracțiunii, o parte din mijloace financiare a fost transmisă sub controlul organelor de drept. Astfel oamenii legii au stabilit că banii au fost primiți de o femeie din Cahul, complice la comiterea infracțiunii. În urma efectuării perchezițiilor corporale și automobilului, polițiștii au găsit banii estorcați și un telefon mobil.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi bărbați reținuți riscă privațiune de libertate pe un termen de până la 13 ani.