Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sugestia expertului: Cum autoritățile îi vor verifica pe aleșii locali la integritate

Expertul Centrului de Resurse Juridice din Moldova Ion Guzun sugerează viitorului Parlament abrogarea unei norme legale prin care Autoritatea Națională de Integritate să nu mai elibereze certificate de integritate.
Sputnik
Sugestia expertului: Cum autoritățile îi vor verifica pe aleșii locali la integritate

Ion Guzun  a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că în vară în Moldova vor avea alegeri locale generale, iar potrivit unor estimări am putea avea peste 50 de mii de candidați.

„Este greu de imaginat dacă ANI sau inspectorii de integritate vor face față volumului enorm pentru a elibera aceste certificate. Prin urmare, consider că ar trebui exclusă din lege competența pentru Autoritatea de Integritate de a mai elibera mai departe aceste certificate pentru că acest document nu este cu nimic diferit decât un cazier judiciar. Certificatele de integritate nu conţin nici măcar informaţii despre antecedentele penale ale unui candidat sau dacă este sau nu urmărit penal,” a mai spus Ion Guzun.

Anterior, experții s-au arătat destul de rezervați față de conținutul certificatelor de integritate care au fost eliberate candidaților la alegerile parlamentare. În acele certificate nu se regăsea nici  o informaţie despre încălcările depistate de ANI la declararea averii și a conflictelor de interese.

Autor:Eduard Maciac

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>