Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Impresionant: Un german stabilit în Moldova vorbește 12 limbi și încă 11 le studiază

Gerhard Ohrband s-a născut la Hamburg, Germania, unde a și absolvit Universitatea de Psihologie, dar a ales să-și construiască o carieră departe de casă, în Republica Moldova. Gerhard este o personalitate cunoscută în țara noastră, care s-a remarcat în diverse activități și a obținut rezultate remarcabile.
Sputnik
Impresionant: Un german stabilit în Moldova vorbește 12 limbi și încă 11 le studiază

Gerhard Ohrband este lector universitar, antreprenor, cercetător științific, profesor de limba germană și autorul mai multor cărți.

Pasiunea și dorința de a studia cât mai multe limbi străine a apărut atunci când Gerhard Ohrband avea 17 ani. De atunci, această activitate a devenit un hobby care este parte din viața lui.

De fapt, la început a depus efort să învețe cât mai multe limbi, în speranța că astfel va avea mai multe oferte atractive de lucru. Totuși, acest lucru nu s-a dovedit a fi atât de ușor de realizat, însă cert este faptul că Gerhard Ohrband poate preda în 12 limbi precum engleza, rusa, româna, bulgara, ucraineana, suedeza, franceza, spaniola, portugheza și norvegiana. Mai mult decât atât, acesta nu se oprește aici și mai învață de sine stătător încă alte 11 limbi precum: araba, azera și olandeza.

Gerhard Ohrband spune că această activitate îi aduce multă satisfacție și plăcere, fără a depune mari eforturi.

"Când vorbești o altă limbă descoperi o altă parte a personalității tale. Îți permiți să fii altfel decât ești, ieși din zona ta de confort și observe îndată cum ți se deschid noi oportunități", a spus el.

Totodată, Gerhard Ohrband consideră că persoanele care au capacitatea da a însuși multe limbi au o memorie excelentă, dar depun și mult efort, răbdare, perseverență și ambiție.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș