În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", inspectorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței Nicolae Olărașu a explicat cum trebuie să procedăm în situația în care zborul este anulat sau a întârziat considerabil. Care sunt drepturile noastre și cum putem obține despăgubiri?
"Atunci când avem o întârziere mai mare de 3 ore, aveți dreptul la rambursarea costului biletului. Dacă acceptați soluția rambursării, compania aeriană este scutită de obligația de a vă asigura continuarea călătoriei sau de a vă oferi alt tip de asistență", a explicat Nicolae Olărașu.
Dacă zborul a fost anulat atunci aveți dreptul să fiți informați despre anulare, să vi se ofere explicații privind posibilitățile de transport alternative, să vi se ofere asistență de către operatorul aerian și o redirecționarea deplasării cu un zbor alternative și să primiți o compensație din partea operatorului aerian.
Dacă nu vi se permite îmbarcarea, zborul este anulat sau ajungeți la destinația finală, înscrisă pe bilet, cu o întârziere de peste 3 ore puteți primi și despăgubiri între 250 şi 600 de euro, în funcție de distanță. Totuși, în situațiile când zborul a fost anulat din motive excepționale, de exemplu din cauza condițiilor meteo defavorabile, ați fost informat că zborul este anulat cu 2 săptămâni înainte de ziua plecării și vi s-a oferit un zbor alternativ pe aceeași rută, cu un orar de zbor asemănător, atunci nu puteți cere despăgubiri.
Mai mult decât atât, compania aeriană are obligațiunea de a vă oferi gratuit: mese şi băuturi răcoritoare direct proporționale cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, transportul dintre aeroport şi locul cazării. Totodată, aveți dreptul la două apeluri telefonice gratuite şi de a trimite gratuit mesaje prin telefon sau e-mail.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș