Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

A încercat să facă asta, dar nu i-a reușit: Isprava unui bărbat din raionul Edineț

Un bărbat din nordul ţării a fost reţinut de angajații Centrului Național Anticorupție şi procurori.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 mart – Sputnik. Un bărbat din Edineţ a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influență.

Cât costă un permis de conducere la Bălți – Iată ce au constatat ofițerii CNA

Suspectul ar fi pretins şi primit 850 de euro de la un bărbat pentru a-l ajuta să obţină „fără probleme” permisul de conducere.

Potrivit denunțătorului, bănuitul, împreună cu alte persoane, i-ar fi promis că ar avea influenţă asupra membrilor din Comisia de examinare din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea a Conducătorilor Auto Drochia şi că-i poate determina să-l favorizeze la probele teoretice şi practice pentru eliberarea permisului de conducere „categoria B”.

Individul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la șase ani de închisoare.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.