Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Sute de elevi din Moldova au participat la concursul internațional "World Scholar's Cup"

În data de 13 martie, în incinta unei școli private din Chișinău, s-a desfășurat prestigiosul concurs academic internațional "World Scholar's Cup", la care au participat circa 260 de elevi din 26 de instituții de învățământ din toată țara. Câștigătorii competiției vor participa la Runda Globală "World Scholar's Cup", care se va desfășura în acest an în Haga, Olanda.
Sputnik
Sute de elevi din Moldova au participat la concursul internațional "World Scholar's Cup"

În anul 2018, pentru prima dată concursul internațional "World Scholar's Cup" s-a desfășurat în Chișinău. Atunci la eveniment au participat circa 120 de elevi din Moldova. Concursul academic a luat amploare, înregistrând în acest an circa 260 de elevi din 26 de instituții de învățământ din toată țara. Aceștia au fost grupați în 82 de echipe și și-au testat cunoștințele la 4 probe diferite: dezbateri între echipe, test de cunoștințe generale, scriere în echipă și evenimentul general – Scholar’s Bowl. De menționat că toate probele de concurs au fost susținute în limba engleză.

"Este o competiție foarte interesantă și necesară pentru elevi. Generația de astăzi are nevoie de astfel de provocări, dar și de susținere. Acest concurs academic oferă posibilități elevilor de a înțelege necesitatea colaborării în echipă, de a învăța competențele necesare pentru viață nu doar pentru lecția clasică și important este că își dezvoltă capacitatea de învățare în limba engleză – o limbă foarte importantă și necesară în întreaga lume", a relatat Inga Chiosa, directorul interimar al unei instituții de învățământ privat din Chișinău.

Tematica concursului pentru anului 2019 s-a desfășurat sub egida "A World on the Margins" ("O lume marginalizată"). Subiectul a fost abordat din perspectiva unor discipline precum literatura, istoria, arta și muzica, științele sociale și științele naturii.

"Copiii au nevoie de asemenea  proiecte pentru a-și extinde cunoștințele în toate domeniile. Acest concurs îi ajută să-și dezvolte exprimarea, creativitatea, obișnuința de a lucra în echipă și dorința de a învăța cât mai multe lucruri noi", a subliniat Inga Chiosa.

Totodată, Inga Chiosa a precizat că echipele câștigătoare sunt în drept să decidă dacă vor participa sau nu la Runda Globală "World Scholar's Cup", întrucât toate cheltuielile sunt suportate de către părinți.

"Important este însăși participarea la acest eveniment, schimbarea pe care a avut-o copilul în procesul de învățare și cunoștințele pe care le-a acumulat în cadrul concursului desfășurat la noi în țară", a menționat Inga Chiosa.

Prima ediție "The World Scholar’s Cup" s-a desfășurat în Coreea de Sud în anul 2006.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș