Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Miting de protest la Soroca: Participanților li s-a promis câte 200 de lei - detalii

Un eveniment inedit va avea loc în Soroca: Aproximativ 200 de soroceni sunt invitați să participe la un ”miting de protest”. Organizatorii le promit câte 200 de lei celor care vor dori să devină actori pentru o zi - detalii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 mart - Sputnik, C.S. Pe 11 aprilie, la Soroca vor fi filmate secvențe pentru o peliculă de lung metraj, în regia lui Eugen Marian. Filmul este o coproducție moldo-rusă. La Soroca vor fi filmate câteva fragmente, inclusiv un miting pro-european în fața fostului cinematograf “Dacia”. Potrivit scenariului, participanții se vor deplasa în coloană pe străzile principale ale orașului, informează Observatorul de Nord.

Filmul scoate în prim plan viața lui Andrian, eroul principal, un băiat din regiunea transnistreană care se află în căutarea unei vieți mai bune și vrea să ajungă în Europa, dar și complexitatea relațiilor interumane.

Echipa de creație a anunțat ”castingul” la care sunt așteptați să vină 200 de soroceni care sunt gata să devină actori pentru o zi, participând conform scenariului la ”miting și deplasarea coloanei prin oraș”.

Organizatorii anunță că cei interesați trebuie să aibă vârsta de la 18 la 50 de ani și că vor fi remunerați cu câte 200 de lei. Filmările vor avea loc la 11 aprilie și vor dura de la 8:00 până la 18:00 (primele două ore vor fi pentru organizare și distribuirea rolurilor actorilor figuranți).