Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

În premieră, la Chișinău, va fi organizat Concursul municipal "Pedagogul Anului 2019"

În premieră, cadrele didactice care activează în cadrul caselor comunitare, centrelor de plasament, centrelor comunitare pentru copii și tineri din Chișinău vor participa la concursul municipal "Pedagogul Anului 2019", organizat la inițiativa Direcției Municipale Pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Sputnik
În premieră, la Chișinău, va fi organizat Concursul municipal "Pedagogul Anului 2019"

La prima ediție a Concursului municipal "Pedagogul Anului 2019" s-au înscris 18 participanți, care activează în cadrul caselor comunitare, centrelor de plasament, centrelor comunitare pentru copii și tineri din Capitală. Direcția Municipală organizează concursul pentru promovarea imaginii instituțiilor precum și statului cadrelor didactice care activează în domeniul asistenței sociale și a protecției drepturilor copiilor.

"În primul rând cadrele didactice care activează în cadrul caselor comunitare, centrelor de plasament, centrelor comunitare pentru copii și tineri, pe lângă faptul că trebuie să fie niște profesioniști foarte buni, ei trebuie să aibă și un suflet mare și să acorde asistență, dragoste și afecțiune copiilor care sunt mai triști decât ceilalți", a subliniat Vera Pșeneac, reprezentanta DMPDC.

Potrivit Verei Pșeneac, concursul este destinat următoarelor categorii de pedagogi:

·         Pedagogilor organizatori;

·         Pedagogilor sociali;

·         Conducătorilor de cercuri artistice;

·         Profesorilor antrenori.

La începutul acestui an s-a desfășurat etapa de sector, unde au fost desemnați participanții pentru etapa municipală, care va avea loc pe 19 martie. Cadrele didactice vor fi apreciate de către un juriu format din 15 membri (cadre didactice și de conducere, deținători de grade didactice sau manageriale de gradul I și superior, cadre din domeniul de asistență socială).

În cadrul concursului municipal "Pedagogul Anului 2019", participanții se vor manifesta cu dedicație și sârguință la cinci probe de concurs. Câștigătorul concursului va fi premiat cu 6000 de lei, pentru locul II participantul va primi 4000 lei, deținătorul locului III va fi remunerat cu 2000 de lei, iar laureații vor primi câte o mie de lei.

Gala de premiere a participanților la concurs se va desfășura în mod festiv, pe 26 aprilie, în incinta Teatrului "Ginta Latina".

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș