CHIȘINĂU, 12 mart – Sputnik. Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat că patru submarine și șapte nave militare vor fi construite pentru Flota Maritimă Rusă în anul 2019.
“În 2019, programul de construcții din cadrul Corporației Unificate de Construcții Navale prevede fabricarea a șapte nave militare”, a spus Șoigu. Acesta a mai adăugat că în anul curent urmează să fie finalizată reparația a șapte nave.
Anterior, RT a comunicat, cu referire la propriile surse, că Rusia planifică, până anul 2020, construcția a două distrugătoare cu reactor nuclear în cadrul proiectului “Lider”.