Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Sergiu Sumcă, despre puterea impresionantă a femeii în viața unui bărbat

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", jurnalistul și astrologul Sergiu Sumcă a vorbit despre puterea impresionantă a femeii asupra carierei și succesului bărbatului.
Sputnik
Sergiu Sumcă, despre puterea impresionantă a femeii în viața unui bărbat

Prin intermediul femeii, bărbatul poate obține sau realizări frumoase și creștere în carieră sau insuccese și căderi libere. Femeia are o legătură strânsă cu sferele sensibile, cu sursele de energie, de aceea gândurile ei, starea emoțională interioară, care contribuie la starea fizică, au o influență foarte mare.

Sergiu Sumcă a menționat că aceste ființe gingașe și plăpânde au, de fapt, o putere impresionantă și pot face bărbatul din viața lor un om cu adevărat puternic, curajos și realizat. Totodată, femeia este sursa de inspirație pentru oricare bărbat. Fie că este vorba de un scriitor, pictor sau un compozitor, aceștia întotdeauna au avut persoane pe care le-au venerat, iar dragostea mare față de femei au transpus-o în lucrările sale.

"Spre exemplu, Veronica Micle a fost sursa de inspirație pentru marele poet Mihai Eminescu. Poetul a plăzmuit, grație acestei femei, versuri de o ținută extraordinară. Un alt exemplu ar fi cuplul familial Napoleon și Josephine, a căror iubire se reflecta dincolo de politică. Toate victoriile lui Napoleon erau dedicate soției sale", a subliniat astrologul.

Sergiu Sumcă susține că femeile au nevoie de atenție, grijă și dragoste în fiecare zi. Dacă femeia nu este mulțumită de viața ei de familie, nu este împlinită alături de bărbat, atunci lui îi va fi mai greu să se realizeze profesional. Aceste ființe în permanență trebuie ajutate, respectate și admirate, pentru că succesul unui bărbat se datorează unei femei puternice.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș