Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Autospecialele ”Kamaz” donate de Rusia au ajuns la Briceni și Ocnița

Locuitorii raioanelor s-au arătat foarte mulțumiți de tehnica oferită în dar de partenerii ruși.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 mart – Sputnik. În cadrul vizitei de lucru în zona de nord a țării președintele Igor Dodon am transmis cheile de la două autospeciale “Kamaz” întreprinderilor de exploatare a drumurilor din raioanele Briceni și Ocnița.

Locuitorii raioanelor s-au arătat foarte mulțumiți de tehnica oferită în dar de partenerii ruși și au transmis sincere mulțumiri guvernului și președintelui Federației Ruse pentru sprijinul necesar și binevenit. Aceștia și-au exprimat speranța că parteneriatul dintre țările noastre va fi în continuă ascensiune.

Amintesc că 12 autospeciale ”Kamaz” au fost donate Republicii Moldova de către Federația Rusă în urma înțelegerilor dintre președintele Moldovei și al Rusiei. Două unități de tehnică au fost înmânate ieri, la Chișinău. Pe parcursul zilei de azi, câte o autospecială la Bălți, Cupcini, Briceni, Ocnița, Soroca și Florești.