Parlamentul se va întruni în prima ședință către data de 25 martie adică, în cel mult 30 de zile de la alegeri. După ce vor fi constituite fracțiunile parlamentare, șeful statului va consulta fracțiunile în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Însă, spune Victor Pușcaș, Curtea Constituțională în 2016 a decis că șeful statului este obligat să desemneze candidatul la funcția de premier dacă are susținerea unei majorități parlamentare. Curtea Constituțională a statuat atunci că preşedintele are dreptul discreţionar de a desemna premierul, indiferent de opinia fracţiunilor, doar în cazul în care în Parlament nu există o majoritate parlamentară, iar în cazul în care există o majoritate absolută, preşedintele nu o poate ignora.
„Hotărârea CC este definitivă, iar din alt punct de vedere avem norma constituțională. Cum va proceda președintele, nu cunoaștem. Am putea să ne trezim într-un blocaj constituțional”, a spus Victor Pușcaș.
Potrivit Consituției, Parlamentul poate fi dizolvat în două cazuri: dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură, și dacă este imposibilitatea formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.
Autor: Eduard Maciac