Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Șofer de BMW: A crezut că i se permite tot, dar a rămas fără permis – Detalii

Un bărbat de 42 de ani a rămas fără permis de conducere și urmează să plătească o amendă usturătoare pentru că a mers cu viteză excesivă și nu a oprit la indicația polițistului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Polițiștii i-au stricat cheful de distracție unui șofer care se deplasa cu viteză excesivă la volanul unui bolid de lux. Totul s-a întâmplat în apropiere de satul Băcioi. Bărbatul se deplasa cu 155 de kilometri pe oră, iar polițistul l-a somat să tragă pe dreapta. Șoferul a ignorat indicația polițistului, a efectuat o manevră bruscă și a continuat să ”zboare” pe șosea.

Accident îngrozitor în această dimineaţă lângă Bălţi, soldat cu patru victime

Imediat, a fost solicitat ajutorul unui alt echipaj pentru a reține șoferul. În scurt timp, șoferul a fost oprit de oamenii legii la intrarea în satul Ecaterinovca, raionul Cimișlia. Șoferul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 47 de ani, locuitor al orașului Comrat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform articolului 236 aliniatul 3 ce prevede depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum (mai mult de 40 km/oră).  Bărbatul riscă o amendă de 1800 de lei și 5 puncte de penalizare. De asemenea, acesta avea parbrizul și portierele din față umbrite. Pentru această încălcare a primit amendă în mărime de 1200 de lei și 3 puncte de penalizare.

Totodată, șoferul a rămas fără permis pentru că nu a oprit la indicația polițistului. În cazul dat, după ultimele modificări, legislația prevede amendă de la 17.000 până la 25.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni până la un an.