Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cunoaște-ți deputații: Cine sunt, cum arată și ce scriu pe rețelele de socializare

Dacă pe unii dintre ei își stiți pentru că au mai ocupat fotoliul de deputat, de alții poate nici nu ați auzit. Ne-am gândit că ar fi bine să vă ajutăm să faceți cunoștință cu cei care ne vor reprezenta interesele în următorii patru ani.
Sputnik

Vom începe cu deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, ei au obținut cel mai mare număr de mandate. Vor ocupa 34 de fotolii în parlament. Iată cine sunt cei aleși pe circumscripția națională, câți ani au, ce le place să facă și ce scriu pe rețelele de socializare.

Ion Ceban are 29 de ani, este căsătorit și are doi copii. Fost deputat și fost viceministru al Educației. Din 2015, Ion Ceban este consilier în Consiliul Municipal Chișinău. Pe rețelele de socializare îl puteți găsi ca Iv Ceban.

Eduard Smirnov este cel mai în vârstă deputat, în cazul în care rezultatele alegerilor vor fi validate. A candidat pe liste de partid în circumscripția națională. Eduard Smirnov este născut în 1939 și este cel care a condus prima ședință a Legislativului ales în anul 2014. Atunci, Smirnov a exercitat atribuțiile de președinte al Parlamentului din 30 noiembrie 2014, până pe 23 ianuarie 2015, când în această funcție a fost ales democratul Adrian Candu.

Bogdan Țîrdea are 44 de ani, din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul țării din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Ivanna Koksal este mai puțin cunoscută de opinia publică și nu e atât de activă în mediul online. Ea vine din Găgăuzia, poate fi des văzută alături de bașcanu Găgăuziei, Irina Vlah, la evenimente importante din regiune. Este filolog, deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei

Alla Dolință are 49 de ani, este jurist, a ocupat și anterior funcția de deputat, tot pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Nu am găsit un cont pe facebook, din câte ne dăm seama ea e mai puțin activă în mediul online.

Victor Gaiciuc are 61 de ani, este căsătorit și are doi copii. Anterior a deținut funcția de ministru al Apărării. A fost decorat cu distincții militare ale Republicii Moldova, dar și ale altor țări (Rusia, Kazahstan, Ucraina).

Vladimir Golovatiuc revine în funcția de deputat, el are 56 de ani, este economist de profesie. Între 2008 și 2009 a fost Director general al Biroului Național de Statistică.

Adela Răileanu are 43 de ani, este originară din raionul Telenești, jurnalistă de profesie. Între anii 2007 – 2010  a ocupat funcția de director al Televiziunii Publice”Moldova 1”. 

Corneliu Furculiță are 49 de ani, el revine în funcția de deputat pe care a ocupat-o din decembrie 2014. Este consăteanul președintelui Republicii Moldova, s-a născut în Sadova, raionul Călărași.

Victor Bologan are 47 de ani, este maestru internațional la șah, director executiv al Federației Internaționale de Șah. Este căsătorit cu Margarita Makarova, împreună au o fiică.

Vladimir Odnostalco are 34 de ani, el revine în funcția de deputat pe care a ocupat-o din decembrie 2014 .

Radu Mudreac este și el fost deputat, are 45 de ani, de profesie este medic-veterinar.

Vladimir Țurcan are 64 de ani, este jurist, a mai fost deputat pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, apoi pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Anterior a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne și Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.

Ivan Zabunov are 70 de ani, este membru al Comisiei pentru relații interetnice a Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Petru Burduja are 42 de ani, este  liderul organizației de sector Ciocana al PSRM. El a venit în politică din mediul de afaceri.

Oleg Teterea are 51 de ani, este economist, om de afaceri și consilier în Consiliul Raional Cimișlia.

Tatiana Cunețchi este economist, are 55 de ani, căsătorită și are doi copii. Din 2016 deține funcția de membru al Curții de Conturi.

 

Gaik Vartanean are 40 de ani, este politolog, consilier în Consiliul municipal Chișinău, administratorul publicației periodice “Socialiștii”, președintele Comunității Armene din Republica Moldova.