Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce a vrut să afle ambasadorul american Dereck J. Hogan de la președintele Dodon

Președintele Moldovei, Igor Dodon, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul american în țara noastră, Dereck J. Hogan. Iată ce a vrut să afle diplomatul de la șeful statului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 feb - Sputnik. Președintele Igor Dodon și ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, au discutat miercuri aspecte ce țin de alegerile parlamentare din 24 februarie. 

În cadrul discuției (precizăm că cei doi oficiali au discutat în limba rusă), ambasadorul american a vrut să afle ce crede președintele Dodon despre posibilele scenarii postelectorale, care ar putea destabiliza situația din țară. Președintele Dodon a ținut să precizeze că o eventuală destabilizare a situației nu este în interesul nimănui. 

”Nu știm dacă va fi sau nu, dar înțelegem cu toții că acest lucru nu este în interesul nimănui, pentru că altfel pur și simplu ar putea destabiliza situația din țară”, a declarat Dodon.

Totodată, cei doi au discutat chestiuni ce țin de relațiile bilaterale și necesitatea dezvoltării acestora. Președintele Dodon și-a exprimat speranța că alegerile parlamentare se vor desfășura cu respectarea standardelor internaționale, ceea ce va permite recunoașterea legitimității acestora, iar acest lucru va garanta menținerea stabilității politice în țară.