Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

MAEIE desfășoară un control inopinat la Ambasada Republicii Moldova în Rusia – Detalii

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Valeriu Rusu, a confirmat pentru Sputnik Moldova că în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova au loc acum verificări.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 feb – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene desfășoară în momentul de față un control la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Valeriu Rusu, a confirmat pentru Sputnik Moldova că în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova au loc acum verificări.

”Confirmăm desfășurarea unor verificări interne a activității Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă”, a declarat Rusu.

Ofițerul de presă de la MAEIE i-a comunicat reporterului Sputnik Moldova că detalii despre acțiunea de astăzi de la Ambasada noastră la Moscova vor fi anunțate ulterior, după ce se vor încheia toate procedurile de control.

Pe data de 13 februarie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat despre rechemarea ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța. MAEIE a expediat la Guvern un demers cu privire la rechemarea lui Neguță din funcția de ambasador al Moldovei în Rusia.

Președintele Dodon, în dialog cu ambasadorul Neguța, după ce a fost rechemat de MAEIE

MAEIE nu a fost explicit cu privire la motivele acestei cereri. Unele instituții media din țară au avansat presupunerea că rechemarea ambasadorului ar avea legătură cu reluarea activității reprezentanței Transnistriei la Moscova, inaugurarea oficială a căreia a avut loc în ianuarie 2019 și faptul că Neguța nu exprimat suficient de corect și clar poziția Republicii Moldova în această chestiune.

Neguța a fost numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă în primăvara anului 2017. Candidatura acestuia a fost propusă de președintele țării Igor Dodon. La mijlocul lunii decembrie a aceluiași an, prin decizia Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a fost rechemat pentru un termen nedeterminat în vederea consultărilor în legătură cu situația politicienilor moldoveni. El a revenit la Moscova abia la sfârșitul lui martie 2018.