CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Tânărul din Slobozia Mare, care a efectuat două împușcături în direcția angajaților Poliției de Frontieră, a primit mandat de arest pentru 30 de zile. În prezent acesta se află în Penitenciarul nr. 5 din orașul Cahul.
Din cercetările primare s-a stabilit că bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Acesta a fost recent eliberat din detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Arma de vânătoare „ИЖ 27-Е” din care a tras două focuri asupra patrulei Poliției de Frontieră o deținea ilegal. Din 31 ianuarie, arma figura ca sustrasă de la un locuitor al satului Lăpușna, Hâncești. După verificarea locului infracțiunii s-a depistat și ridicat alte trei cartușe calibru 16.
În dimineața zilei de 13 februarie, în timpul desfășurării activității de verificare a patrulelor aflate în misiune de supraveghere a frontierei de stat, conducerea SPF Brânza a observat o persoană cu arma în spate. Apropiindu-se de aceasta, în vederea aflării scopului în zona de frontieră, bărbatul nu a reacționat și nu s-a supus solicitării polițiștilor de frontieră. Din contra a îndreptat arma spre patrula Poliției de Frontieră și a efectuat două împușcături, astfel fiind pusă în pericol viața și sănătatea angajaților. La scurt timp bărbatul a fost reținut și încătușat.
Pe numele lui este pornit un dosar penal pentru ”ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească”. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să revină în pușcărie pe o perioadă de la 4 la 8 ani.